TINCTURĂ DE TREI- FRAŢI-PĂTAŢI (Viola tricolor) TINCTURA DE TREI-FRAŢI-PĂTAŢI este o soluţie hidroalcoolică obţinută prin preparare la rece din părţile aeriene ale plantei Viola tricolor, aceasta fiind utilizată în medicina tradiţională ca adjuvant împotriva alergiilor. Dintre produsele vegetale administrate pe cale orală, soluţiile hidroalcoolice sunt cel mai uşor asimilate de către organism, efectul apărând la scurt timp.
Actiuni
INTERN: antialergică, antiastmatică, diuretică, depurativă, expectorantă, uşor laxativă.
EXTERN: antialergică, antipruriginoasă, emolientă, antiinflamatoare.
Indicatii
INTERN: se utilizează ca adjuvant în: alergii, rinite alergice, astm bronşic, bronşită astmatiformă, alergodermii, catar al căilor respiratorii însoţit de tuse uscată, nefrite, edeme.
EXTERN: se utilizează ca adjuvant în: alergii cutanate, urticarie, iritaţii, psoriazis, eczeme, acnee.
Contraindicatii
Datorită conţinutului de alcool nu se recomandă administrarea în: hepatite virale, toxice şi metabolice, steatoză hepatică, ciroză hepatică, sarcină şi alăptare. Alergie la trei-fraţi-pătaţi, tratamente care nu permit consumul de alcool.
Precautii
Se administrează cu prudenţă la persoanele cu gastrită hiperacidă şi ulcer gastric şi duodenal (datorită conţinutului în alcool, poate creşte aciditatea gastrică).
Plante: trei-fraţi-pătaţi (Viola tricolor)-herba (20%). Solvenţi: apă, alcool etilic 65% vol. Raport plantă/alcool etilic – 1:5 Produsul nu conţine conservanţi şi coloranţi artificiali.
COMPOZIŢIE CHIMICĂ: Produsul vegetal conţine: acid salicilic și derivații săi, acizi polifenolcarboxilici (trans-cafeic, trans- și cis-p-cumaric, gentizic, protocatehic), mucilag, taninuri, flavonoide (violacvercitrină, violantină, saponarină), antocianozide, carotenoide (violaxantină, zeaxantină), cumarine (umbeliferonă), saponozide triterpenice pentaciclice, acid ascorbic, alcaloizi (violină), etc
Administrare
INTERN: Adulţi şi tineri peste 15 ani: câte o linguriţă de tinctură diluată în 100ml de apă (jumătate de pahar) de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol. Copii 7-14 ani: câte 10-30 picături de tinctură diluate în 100ml apă sau ceai (jumătate de pahar) de 3 ori pe zi, pe stomacul gol.
EXTERN: -în alergii cutanate, urticarie, iritaţii şi acnee se fac tamponări cu tinctură de trei fraţi pătaţi; -în caz de psoriazis şi eczeme se fac tamponări cu soluţia diluată care se obţine prin adăugarea unei linguriţe de tinctură la 100ml de apă (jumătate de pahar). |